Ai drum spre centru, dar te poartă pașii înspre parc, e prea minunat în zilele de octombrie pentru a-l ocoli. Îți fug ochii după frumuseți și observi copacul secular, falnic străjer al parcului. Picioarele ți-o iau înainte, te apropii de minunatul arbore. Trebuie să mergi spre centru, oricum.
Însă când deschizi ochii, începi să vezi. Dincolo de copac, te așteaptă o lume la fel de boemă precum Parcul, o dovadă că omul își poate „construi” viața într-o plăcută armonie cu natura.
De aici încolo, începe strada Arany János. E strada pe care se află Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică UBB – așa o știu studenții. Strada pe care cauți vreun loc de parcare când ai treabă în zonă – așa o știu șoferii. De-acum, pentru noi e strada pe care se află frumoasele clădiri de lângă Parcul Central. Clădiri vechi, boeme, cu un aer aparte. Am parcurs străduța în pași molcomi, cu oprire la fiecare casă, fiecare clădire.
Ni s-au înșirat ca niște mărgele, etalându-și frumusețea ce și-o poartă cu ele de zeci de ani.
Clădirea e încadrată de pomi, cu frunze căzute pe aleea ce duce la intrare. Ne plac ferestrele centrale, de la etajul al II-lea. Și ghivecele cu flori, pete de culoare.
Mai înaintezi pe stradă și zâmbești zărind casa cu turn. Pare un castel de mici dimensiuni. Motivul turnului se repetă și la intrarea în clădire. De apreciat din nou formele diversificate ale ferestrelor, vin din niște timpuri în care obsesia pentru repetiție și simetrie nu își avea locul.
Timp de 19 ani, în perioada 1921 – 1940, în casa de pe str. Arany János, la nr. 17, a trăit ilustrul pedagog și profesor universitar Onisifor Ghibu. Acest fapt simplu îl afli de pe plăcuța de la intrarea în clădire. De-am putea răsplăti oamenii și altfel, oameni care și-au sacrificat viețile personale pentru binele societății. Pentru idealuri pe care noi, azi, le trăim poate prea inconștient…
Pe-acum, ochii deja-ți sunt însetați de poezie, istorie și frumos. Strada își continuă șirul de clădiri-mărgele… Te întrebi cum s-au adunat atâtea comori urbane, arhitecturale, pe-o străduță atât de mică. Cu parcul într-o parte și toamna pe alei, admiri și casa de la nr. 15.
Admirând și casa de la nr. 13, afli că aici s-a născut „savantul părinte al studiilor altaistice, istoric, filolog, orientalist, Membru fondator al Permanent International Altaistic Conferences (PIAC), Sinor Denis.” Încă o personalitate distinsă are legături cu această frumoasă stradă de lângă Parcul Central. Clădirea pare o idee mai sobră decât celelalte, inedită în felul ei, mai ales datorită ușii de la intrare. Aspectul îi este îndulcit de frunzele copacilor din jur și de plantele din ferestre.
Nu-i musai să fi fost student aici. E foarte probabil ca măcar un curs să îl ții în amfiteatrul de la Chimie. Clădirea ne e oricum tuturor familiară. E emblematică și recunoscută pentru vecinătatea ei cu Parcul Central. De când cu plimbarea liniștită pe strada Arany János, parcă o apreciezi mai mult…
Lași în urmă facultatea și începi să vezi agitația urbană. Doar mașinile parcate sau aflate în căutarea unui loc de parcare îți mai aminteau că ești în secolul vitezei. La numărul 9 pare a fi ultima clădire boemă a străzii…
Înainte de a te avânta spre miezul traficului urban, mai ridică o dată privirile. Un simpatic balcon îți amintește că lucrurile simple se pot găsi în cele mai neașteptate „colțuri” de străzi, de lume… 🙂
